Istoric

Istoric
Regia Autonoma de Distributie a Energiei Termice Bucuresti a fost înfiintata ca urmare a Deciziei Primariei Municipiului Bucuresti nr. 1200, la data de 10 decembrie 1990, prin desprinderea acesteia din Grupul Întreprinderilor de Gospodarie Comunala (G.I.G.C.). R.A.D.E.T. este o organizatie prestatoare de servicii de interes local, aflata în subordinea Consiliului General al Primariei Municipiului Bucuresti. Beneficiaza de o experienta de 50 de ani în domeniu si, de 20 de ani, este unic gestionar al sitemului centralizat de transport si distributie a energiei termice din Bucuresti. Obiectul activitatii îl constituie producerea, transportul si distributia de energie termica sub forma de apa calda de consum si încalzire la nivel local. R.A.D.E.T. Bucuresti este cea mai mare institutie de profil din România în ceea ce priveste: • dimensiunea patrimoniului (sistemul de transport si distributie a energiei termice depaseste 3.800 de kilometri de conducta); • portofoliul de clienti (furnizeaza energie termica pentru 1,26 milioane de persoane). R.A.D.E.T. Bucuresti produce energie termica în Centrala Termica de Zona - Casa Presei Libere si în 49 de Centrale Termice de cvartal (C.T.). Între anii 1990 - 2008 R.A.D.E.T. Bucuresti a produs local în C.T. si a distribuit energie termica si în localitatile adiacente Capitalei: Buftea si Otopeni. Treptat, acestea au fost preluate spre administrare de catre autoritatile locale. Pâna în 2003, R.A.D.E.T. Bucuresti a produs energie termica prin incinerarea deseurilor si din apa geotermala. Primele retele de termoficare Primele programe de dezvoltare urbanistica au promovat solutii de centralizare a producerii de energie termica, deschizând calea unei tehnologii care a facut posibila existenta a peste 800 de centrale de bloc la nivelul anului 1950. Acestea functionau pe baza de carbune si combustibil lichid, fiind echipate cu cazane. Ulterior, s-au pus în functiune primele echipamente de recuperare a caldurii din aburul uzinat prin turbine si primele conducte pentru transportul energiei termice sub forma de apa fierbinte. Au aparut apoi, în zonele periferice ale orasului, sursele de producere (Centrale Electro Termice sau C.E.T.-uri) a energiei termice. Pe baza unui program de dezvoltare în perspectiva a consumului de energie termica, Institutul de Studii si Proiectari Energetice (I.S.P.E.) a elaborat în anul 1956 "Studiul termoficarii generale a orasului Bucuresti", iar, în anul 1959, acesta a avansat "Schita de termoficare a orasului Bucuresti pentru etapa 1960-1975". Studiul de fundamentare a retelei de termoficare a orasului Bucuresti, odata avizat, a permis realizarea, între anii 1956 si 1959, a primelor investitii în retelele de distributie care sa alimenteze blocurile nou construite în zona Garii de Nord. Reteaua de termoficare a orasului a crescut ca urmare a necesitatii de a asigura confortul în ansamblurile de locuinte concepute în cadrul planului de urbanizare. Pâna în 1973, activitatea de alimentare cu energie termica la nivelul orasului s-a desfasurat, în subordinea Întreprinderii de Distributie a Gazelor Naturale Bucuresti (I.D.G.N.B.), ca o consecinta a utilizarii gazelor naturale drept combustibil pentru producerea de energie termica. În perioada 1973 - 1990, gestionarea sistemului de încalzire a fost asigurata de Grupul Întreprinderilor de Gospodarie Comunala (G.I.G.C.). Acest grup reunea toate institutiile furnizoare de servicii publice: Întreprinderea de Prestari Servicii (I.P.S.), Întreprinderea de Salubrizare Bucuresti (I.S.B.), Întreprinderea de Apa si Canal Bucuresti (I.C.A.B.), gaze naturale, Nufarul, serviciul public de ecarisaj etc. Evolutia sistemului Odata cu politica de industrializare, între anii 1950 si 1960, au aparut marile ansambluri de blocuri administrate de stat. În acest interval s-a introdus încalzirea centralizata a cladirilor, în forma pe care o cunoastem astazi. Primele zone încalzite la distanta prin intermediul unei retele de producere centralizata si distributie a energie termice au fost: Ferentari, Bucurestii Noi, Bulevardul Basarabia, Calea Grivitei, Dinicu Golescu, Floreasca si Giulesti. De la acest moment reteaua de alimentare cu energie termica a orasului a crescut în mod constant. Solutia alimentarii noilor constructii cu energie termica produsa în sistem centralizat prezinta avantaje multiple, cel mai important fiind cel legat de consumul redus de combustibil comparativ cu solutia de producerea separata a energiei electrice si a caldurii. Din acest motiv a devenit una dintre directiile principale ale politicii energetice la nivel european. Aplicarea acestei solutii a avut în România, ca si în celelalte tari din Europa Centrala si de Est, o serie de conditii si circumstante favorizante, printre care faptul ca toate noile constructii erau proprietate a statului, acesta stabilind odata cu proiectarea constructiilor si solutiile de încalzire a acestora. În Bucuresti, dupa anul 1960, ritmul constructiei de imobile de locuinte a evoluat de la 11.000 de apartamente pe an în perioada 1961-1965, la 25.000 de apartamente pe an în perioada 1976 - 1989. În aceste conditii, sistemul de termoficare a evoluat accelerat, tot ce s-a construit în Bucuresti în perioada anilor 1960-1985 fiind racordat la reteaua publica de încalzire. Pe ansamblu, circa 90% din constructiile noi de locuinte date în folosinta dupa anul 1960 sunt alimentate cu caldura prin acest sistem. Ulterior, ritmul dezvoltarii urbane a depasit capacitatea de dezvoltare a surselor si a sistemului de termoficare, afectând în zilele foarte reci confortul termic al locatarilor. Decalajul aparut între capacitatile de producere si necesarul de energie termica la nivel de Capitala, amplificat si de criza energetica ce a marcat acea perioada, a determinat ca, în anii 1982-1989, sa fie rationalizat consumul prin aplicarea unui program de livrare alternativa a apei calde si încalzirii. În anul 1971 a fost pusa în functiune, cu o capacitate maxima de 10 Gcal/h, o Centrala Termica de Zona (C.T.Z.) ce deservea exclusiv cladirea Casa Scânteii (astazi, Casa Presei Libere). R.A.D.E.T. Bucuresti a preluat si a modernizat C.T.Z. Casa Presei Libere în anul 1996. În anii 1990, ca o consecinta a scaderii numarului de obiective industriale racordate la sistemul de încalzire a orasului, capacitatea instalata de furnizare a energiei termice a depasit necesarul de consum al populatiei.
REPERE
1900 - primul imobil cu sistem centralizat de încalzire din Bucuresti: Aleea Mântuleasa nr. 9 1920 - 1950 - peste 800 centrale termice de bloc functioneaza pe carbune si combustibil lichid 1943 - încep sa se utilizeze gazele naturale drept combustibil 1950 - sunt alimentate la distanta cu energie termica produsa in sistem centralizat zonele Ferentari, Bulevardul Bucurestii Noi, Bulevardul Basarabia, Calea Grivitei, Bulevardul Dinicu Golescu, Calea Floreasca si Giulesti 1961 - sunt puse în functiune primele echipamente de recuperare a caldurii din aburul uzinat prin turbine si primele conducte pentru transportul energiei termice sub forma de apa fierbinte (în CET Grozavesti) 1963 - este pusa in functiune CET - Titan 1965 - este pusa in functiune CET - Sud - primele capacitati 1971 - punerea in functiune a CTZ - Casa Presei Libere 1973 - se pune in functiune CET - Vest 1984 - este inaugurata statia de incinerare a deseurilor menajere Militari 1987 - este pusa in functiune CET - Progresul 1995 - este pusa in functiune CET - Pipera 1996 - CTZ - Casa Presei Libere este modernizata 1997 - punerea in functiune a CET Vest Energo 2003 - este inchisa statia de incinerare a deseurilor menajere Militari

Regia Autonoma de Distributie a Energiei Termice Bucuresti a fost înfiintata ca urmare a Deciziei Primariei Municipiului Bucuresti nr. 1200, la data de 10 decembrie 1990, prin desprinderea acesteia din Grupul Întreprinderilor de Gospodarie Comunala (G.I.G.C.).

R.A.D.E.T. este o organizatie prestatoare de servicii de interes local, aflata în subordinea Consiliului General al Primariei Municipiului Bucuresti. Beneficiaza de o experienta de 50 de ani în domeniu si, de 20 de ani, este unic gestionar al sitemului centralizat de transport si distributie a energiei termice din Bucuresti.

Obiectul activitatii îl constituie producerea, transportul si distributia de energie termica sub forma de apa calda de consum si încalzire la nivel local.

R.A.D.E.T. Bucuresti este cea mai mare institutie de profil din România în ceea ce priveste:
• dimensiunea patrimoniului (sistemul de transport si distributie a energiei termice depaseste 3.800 de kilometri de conducta);
• portofoliul de clienti (furnizeaza energie termica pentru 1,26 milioane de persoane).

R.A.D.E.T. Bucuresti produce energie termica în Centrala Termica de Zona - Casa Presei Libere si în 49 de Centrale Termice de cvartal (C.T.).

Între anii 1990 - 2008 R.A.D.E.T. Bucuresti a produs local în C.T. si a distribuit energie termica si în localitatile adiacente Capitalei: Buftea si Otopeni. Treptat, acestea au fost preluate spre administrare de catre autoritatile locale.

Pâna în 2003, R.A.D.E.T. Bucuresti a produs energie termica prin incinerarea deseurilor si din apa geotermala.

Primele retele de termoficare

Primele programe de dezvoltare urbanistica au promovat solutii de centralizare a producerii de energie termica, deschizând calea unei tehnologii care a facut posibila existenta a peste 800 de centrale de bloc la nivelul anului 1950. Acestea functionau pe baza de carbune si combustibil lichid, fiind echipate cu cazane.

Ulterior, s-au pus în functiune primele echipamente de recuperare a caldurii din aburul uzinat prin turbine si primele conducte pentru transportul energiei termice sub forma de apa fierbinte. Au aparut apoi, în zonele periferice ale orasului, sursele de producere (Centrale Electro Termice sau C.E.T.-uri) a energiei termice.

Pe baza unui program de dezvoltare în perspectiva a consumului de energie termica, Institutul de Studii si Proiectari Energetice (I.S.P.E.) a elaborat în anul 1956 "Studiul termoficarii generale a orasului Bucuresti", iar, în anul 1959, acesta a avansat "Schita de termoficare a orasului Bucuresti pentru etapa 1960-1975".

Studiul de fundamentare a retelei de termoficare a orasului Bucuresti, odata avizat, a permis realizarea, între anii 1956 si 1959, a primelor investitii în retelele de distributie care sa alimenteze blocurile nou construite în zona Garii de Nord.

Reteaua de termoficare a orasului a crescut ca urmare a necesitatii de a asigura confortul în ansamblurile de locuinte concepute în cadrul planului de urbanizare.

Pâna în 1973, activitatea de alimentare cu energie termica la nivelul orasului s-a desfasurat, în subordinea Întreprinderii de Distributie a Gazelor Naturale Bucuresti (I.D.G.N.B.), ca o consecinta a utilizarii gazelor naturale drept combustibil pentru producerea de energie termica.

În perioada 1973 - 1990, gestionarea sistemului de încalzire a fost asigurata de Grupul Întreprinderilor de Gospodarie Comunala (G.I.G.C.). Acest grup reunea toate institutiile furnizoare de servicii publice: Întreprinderea de Prestari Servicii (I.P.S.), Întreprinderea de Salubrizare Bucuresti (I.S.B.), Întreprinderea de Apa si Canal Bucuresti (I.C.A.B.), gaze naturale, Nufarul, serviciul public de ecarisaj etc.

Evolutia sistemului

Odata cu politica de industrializare, între anii 1950 si 1960, au aparut marile ansambluri de blocuri administrate de stat. În acest interval s-a introdus încalzirea centralizata a cladirilor, în forma pe care o cunoastem astazi.

Primele zone încalzite la distanta prin intermediul unei retele de producere centralizata si distributie a energie termice au fost: Ferentari, Bucurestii Noi, Bulevardul Basarabia, Calea Grivitei, Dinicu Golescu, Floreasca si Giulesti. De la acest moment reteaua de alimentare cu energie termica a orasului a crescut în mod constant.

Solutia alimentarii noilor constructii cu energie termica produsa în sistem centralizat prezinta avantaje multiple, cel mai important fiind cel legat de consumul redus de combustibil comparativ cu solutia de producerea separata a energiei electrice si a caldurii. Din acest motiv a devenit una dintre directiile principale ale politicii energetice la nivel european.

Aplicarea acestei solutii a avut în România, ca si în celelalte tari din Europa Centrala si de Est, o serie de conditii si circumstante favorizante, printre care faptul ca toate noile constructii erau proprietate a statului, acesta stabilind odata cu proiectarea constructiilor si solutiile de încalzire a acestora.

În Bucuresti, dupa anul 1960, ritmul constructiei de imobile de locuinte a evoluat de la 11.000 de apartamente pe an în perioada 1961-1965, la 25.000 de apartamente pe an în perioada 1976 - 1989.

În aceste conditii, sistemul de termoficare a evoluat accelerat, tot ce s-a construit în Bucuresti în perioada anilor 1960-1985 fiind racordat la reteaua publica de încalzire. Pe ansamblu, circa 90% din constructiile noi de locuinte date în folosinta dupa anul 1960 sunt alimentate cu caldura prin acest sistem. Ulterior, ritmul dezvoltarii urbane a depasit capacitatea de dezvoltare a surselor si a sistemului de termoficare, afectând în zilele foarte reci confortul termic al locatarilor.

Decalajul aparut între capacitatile de producere si necesarul de energie termica la nivel de Capitala, amplificat si de criza energetica ce a marcat acea perioada, a determinat ca, în anii 1982-1989, sa fie rationalizat consumul prin aplicarea unui program de livrare alternativa a apei calde si încalzirii.

În anul 1971 a fost pusa în functiune, cu o capacitate maxima de 10 Gcal/h, o Centrala Termica de Zona (C.T.Z.) ce deservea exclusiv cladirea Casa Scânteii (astazi, Casa Presei Libere).

R.A.D.E.T. Bucuresti a preluat si a modernizat C.T.Z. Casa Presei Libere în anul 1996.

În anii 1990, ca o consecinta a scaderii numarului de obiective industriale racordate la sistemul de încalzire a orasului, capacitatea instalata de furnizare a energiei termice a depasit necesarul de consum al populatiei.

REPERE

1900 - primul imobil cu sistem centralizat de încalzire din Bucuresti: Aleea Mântuleasa nr. 9
1920 - 1950 - peste 800 centrale termice de bloc functioneaza pe carbune si combustibil lichid
1943 - încep sa se utilizeze gazele naturale drept combustibil
1950 - sunt alimentate la distanta cu energie termica produsa in sistem centralizat zonele Ferentari, Bulevardul Bucurestii Noi, Bulevardul Basarabia, Calea Grivitei, Bulevardul Dinicu Golescu, Calea Floreasca si Giulesti
1961 - sunt puse în functiune primele echipamente de recuperare a caldurii din aburul uzinat prin turbine si primele conducte pentru transportul energiei termice sub forma de apa fierbinte (în CET Grozavesti)
1963 - este pusa in functiune CET - Titan
1965 - este pusa in functiune CET - Sud - primele capacitati
1971 - punerea in functiune a CTZ - Casa Presei Libere
1973 - se pune in functiune CET - Vest
1984 - este inaugurata statia de incinerare a deseurilor menajere Militari
1987 - este pusa in functiune CET - Progresul
1995 - este pusa in functiune CET - Pipera
1996 - CTZ - Casa Presei Libere este modernizata
1997 - punerea in functiune a CET Vest Energo
2003 - este inchisa statia de incinerare a deseurilor menajere Militari